Fundația “Constantin Mimi” : Festivalul Internațional de Muzică Clasică VinOpera 2024

0
23

Fundaţia Constantin Mimi: „Fiecare oaspete a festivalului VinOpera contribuie la dezvoltarea turismului rural”

Cristina Frolov, preşedinta Fundaţiei Constantin Mimi: „Trebuie să ne întoarcem la rădăcini şi să investim în sate”

Fundaţia Constantin Mimi promovează proiecte sociale, de caritate şi dezvoltare a turismului rural, spune preşedinta Cristina Frolov, într-un material video publicat pe platformele fundaţiei, iar fiecare participant la festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera contribuie financiar la dezvoltarea infrastructurii satelor prin achiziţionarea biletului de acces la festival.

„Din 2016, împreună cu familia, dar și echipa, am decis că este timpul să ne implicăm în activități care vor duce la dezvoltarea rurală a regiunii din preajma castelului Mimi. Activitățile noastre sunt concentrate pe creare de proiecte pentru copiii cu dizabilități sau vulnerabili, și desigur, că ne interesează să promovăm diversitatea culturală, dar și incluziunea socială”, susţine Cristina Frolov, președinta Fundației Constantin Mimi.

Unul dintre cele mai mari proiecte culturale pe care le organizează anual Fundaţia Constantin Mimi este Festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera. Evenimentul unic în Republica Moldova ajuns în acest an la cea de-a VII-a ediţie. VinOpera este primul festival sustenabil din ţara noastră, care promovează importanţa investiţiilor făcute în localităţile rurale, şi care reuşeşte să obţină notorietate internaţională.

„VinOpera este în top 5 cele mai frumoase evenimente enogastronomice ale lumii, un premiu pe care l-am luat la Wine Travel Awards. VinOpera a fost cel mai bun eveniment enogastronomic al anului 2022, un concurs organizat de ITER VITIS, sunt drumurile culturale ale Consiliului Europei. Toate premiile pe care le avem demonstrează că, uite, da, se poate. În Moldova se pot întâmpla lucruri apreciate la nivel internațional”, afirmă cu mândrie Cristina Frolov.

VinOpera 2024 se va desfăşura pentru a-l doilea an consecutiv într-un format extins, cu trei concerte, în trei locaţii diferite. Evenimentul de Gală va fi găzduit de Castel Mimi Wine Resort în data de 6 septembrie, iar printre artiştii de renume care vor fi acompaniaţi de Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, condusă de Dumitru Cârciumaru, se numără Elena Moșuc, soprana care în anul 2019 a luat premiul de cea mai bună soprană a lumii. Alte două concerte vor fi organizate cu intare gratuită, în satele Teliţa şi Bulboaca, acolo unde va evolua Orchestra Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, sub bagheta dirijorului Mihail Agafiţa.

„Aceste concerte au drept scop, în primul rând, să demonstreze întregii lumi cât de atractive sunt aceste sate și cât de apreciate sunt și frumoase, dar să și ne arate faptul că trebuie să investim, să ne întoarcem acasă, de unde ne vin rădăcinile și să investim în dezvoltarea infrastructurii satelor”, spune preşedinta Fundaţiei Constantin Mimi.

Prin organizarea Festivalului Internaţional de Muzică Clasică VinOpera este dezvoltat traseul turistic din regiunea Castel Mimi Wine Resort, iar fiecare invitat care alege să facă parte din concertul de Gală şi să procure un bilet de acces, pune umărul la acest proiect al Fundaţiei Constantin Mimi.

„Fiecare oaspete care alege să petreacă această seară alături de noi la Castel Mimi, fără să știe și fără să fie anunțat, deja va contribui la dezvoltarea și demararea acestor proiecte de dezvoltare a turismului rural, care în final vor contribui la dezvoltarea economică a comunităților din preajma castelului Mimi”, susţine Cristina Frolov.

Detalii despre costul biletelor şi programul concertului de Gală de la Castel Mimi Wine Resort aflaţi accesând: https://vinopera.md/ sau la numărul de telefon: +373 265 0 1893.

 

Fundația Constantin Mimi

Lasă un răspuns